Istoricul localităţii

     Urma cea mai îndepărtată despre existenţa Sălsigului datează din anul 1387. Cu 622 de ani în urmă, un grup de ţărani români aparţinând Cetăţii Arieşului s-au stabilit pe malul stâng al Someşului, formând localitatea denumită Sălsig - nume provenit din limba maghiară şi care înseamnă „cuiul vântului" ca urmare a aşezării satului pe malul Someşului la intersecţia celor trei văi ce coboară din dealurile Urmenişului în câmpia Someşului. În anul 1642 comuna a fost arsă complet de către soldaţii nemţi care urmăreau ocuparea prin forţă a localităţilor pur româneşti. Cu 302 ani în urmă, comuna Sălsig a fost situată dincolo de râul Someş în partea de hotar ce se numeşte azi Arini. Multele inundaţii ale râului Someş şi desele depuneri de namol au constrâns pe locuitorii de atunci ai Sălsigului să treacă râul dincoace, unde existau terenuri fertile şi mai ridicate faţă de Someş, în acest fel fiind mai feriţi de inundaţii. Odată cu casele de lemn, a fost adusă şi biserica din lemn. În anul 1797, cei mai mulţi locuitori ai Sălsigului erau slujitori ai feudalilor, ai famililor domneşti (Baronul Bornemisa, contele Bethlem). Cele mai mari inundaţii cunoscute în istoria comunei Sălsig sunt acelea din anul 1970 cand numai o porţiune de aproximativ 50 m de şosea naţională nu a fost acoperită de ape.